ATLANTIS FLEX

ATLANTIS FLEX

Cele două substanţe active, mezosulfuron şi propoxicarbazon, acţionează complementar. Atlantis Flex este un erbicid sistemic, produsul se absoarbe foarte rapid (max. 4 ore de la aplicare) atât la nivel foliar, cât și radicular, şi se translocă ȋn întreaga plantă. După aplicare, creșterea buruienilor este imediat stopată, astfel încât acestea nu mai concurează planta de cultură. Simptomele vizibile ale acţiunii erbicide se observă ȋn primele zile după aplicare prin apariţia unor pete clorotice, prin stoparea creşterii, urmată de necroze şi deformări ale frunzelor şi lăstarilor, buruienile fiind distruse complet ȋn 4 până la 6 săptămâni de la aplicare, ȋn funcţie de condiţiile de creştere locale. Pentru asigurarea selectivităţii faţă de culturile omologate, formularea conţine safenerul mefenpir-dietil. Produsul se aplică ȋn primăvară, între fenofaza de 3 frunze (BBCH 13) până la apariția celui de al 2-lea nod (când acesta este la cel mult 2 cm deasupra nodului 1- BBCH 32). Momentul optim de aplicare ȋn relaţie cu dezvoltarea buruienilor: dicotilele sunt în faza de 2-4 frunze, iar monocotilele anuale şi Apera spica-venti (iarba vântului) sunt ȋnainte de ȋnfrăţire. Volum de soluție: 200-400 L/ha. Pentru creșterea eficacității produsului, mai ales asupra speciilor dificil de combătut (Bromus sterilis), se recomandă utilizarea produsului împreună cu un adjuvant (adjuvant recomandat Biopower 1 L/ha). Într-o rotaţie normală, după cereale erbicidate cu Atlantis Flex se poate semăna orice cultură succesivă necerealieră.

2,234 lei

Cod produs ATLANTIS FLEX - 2KG Categorii , Brand

Comenzi telefonice

+40 767 038 077

Plati sigure

...prin mobilpay

14 zile retur

...si banii inapoi

Informații suplimentare

Cantitate

2 Kilograme

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „ATLANTIS FLEX”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *